Livid de furie în ceea ce părea
A fi doar o invitație de a mânca
Nimicul care rezidă în mine era
Cel mai frumos lucru care nu se întâmplase
Încă pe acest univers. Se poate ca ceea ce eu
Nu știu a fi să fie
Un câine pe care un nai l-a pompat încă din copilărie
Spre cerurile adânci de ele însele
Pline de scorburi rele.
Gol rotație
La mijlocul celui cea fost odată

Nimicul sufletului nimicit a stat
Și probabil că mai stă un mijloc
De codru alb cu irizații de coloane
Chiar acolo unde eu am avut curajul
Să cânt pentru cineva.

Eu? Eu? Eu!
sau poate nu eu, ci noi am dormit pe acel miraj pe
care noi l-am numit atât de naiv macabrul etern.
Noi am fost cei ce am iubit tot ceea ce eu nu am putut face,
iar eu am fost cel ce am urât ura.

Eu vă urăsc pentru că vă iubesc. Eu? Eu nu sunt, nu voi mai fi, n-am fost și totuși eu vă scriu iubirea. Eu, pata, vă descriu curățenia.