Îngera mea, îngeră,
zbori prin mine șchiopătând
și-ți acoperi ochii cu aripa,
ca să nu mai vezi cerul roșu
ce mi se zbate între coaste
și sângeră.

Plutești de colo-colo
ca într-o cușcă
în care tună inima mea
și mușcă.

În mine
primăvara nu este întreagă,
nu dă colț de iarbă și creangă
pentru piciorul tău ci numai colț,
colț de piatră
încins obositor ca o vatră.

Ce albă erai,
cum îți strălucea pana,
cum nu-ți ajungea cerul albastru
căruia uneori îi vindecai rana.

Am să mă deschid
așa cum se deschide pământul
când îi răcnește pântecul de durere
ca să poți zbura cu ochii deschiși.

Îngera mea, îngeră,
Ploi roșii te sângeră.

Pan

24.03.2003