Se frâng în mine
gânduri și pânze de lumini
și începuturi;
se sting în amorțeală
ură de mâini
și ziduri scorojite de biserici....

Mi-e gol
foșnetul unei prăbușiri
de plânset viu
iar tu mă privești
cu ochi care-au uitat,
atâta doar....

Revenirile tale calde
și cuvintele pe care le aud
numai în palme
îmi tânguie sub pleoape
alte ziduri scorojite de biserici.
La temelia lor
mi-am îngropat
golul unei așteptări,
golul unei ne-veniri.



Am pus prima piatră;
acum știu că acesta
a fost cel mai greu pas....
spre ziduri scorojite de biserici.