Nu sunt nimic,
Nici măcar vântul călător
Ce poartă suspinul unui muritor,
Nu sunt nici briza mării
Ce poartă durerea chemării.

Nu sunt nimic,
Nici măcar flacăra unei candele
Ce veghează-n neagră noapte visele,
Nu sunt nici scrumul ce a ramas din foc,
Şi nicăieri în lume, acum nu mai am loc.

Nu sunt nimic,
Nici măcar steaua,
Ce s-a născut şi-a murit într-o clipă
Şi nu sunt nici luna,
Căreia iubirea nu îi e ursită.

Şi nu sunt nici dulce chemare,
Şi nici a iubirii mustrare,
Dar chiar aşa, lipsită de-nsemnare
Sunt doar a ta, deci ia-mă ca atare!!