Copiii sunt îngeri ce nu vor să zboare,
Iar viața-i acopăr de lucruri murdare.
Au aripi, ce stau lipite de corp,
- a ochilor oameni să vadă, nu pot -
Căci ochii de carne văd numai ce vor,
Ori numai ce carnea-și explică ușor.

Copiii, sunt îngeri trimiși pe pământ,
Să bucure lumea căzută de mult.
Din albe și pure aripe de cer,
Rămân doar ruine și cioturi de fier
Când ploile vieții-n rugine le-neacă,
Copiii, foști îngeri, se lasă de joacă,
Lăsând de sub tâmplă să pice ușoare,
A viselor aripi ce-i face să zboare.

Lăsați dar copiii să vină la mine,
Ei n-au ochii de carne, nici sânge în vine,
Sunt duhuri stăpâne pe munți și pe ape
Ce-nvață-ntre oameni să uite de toate,
Și-n trup ei se-așează, în viață, ușor,
Învață ce-i carnea, invață să moară.

Copiii sunt îngeri ce știu cum să zboare,
Dar voi îi forțați să meargă-n picioare.
Copil sunt, vreau aripi și drumul-napoi,
Să zbor înspre lumile lumii din noi.

01.06.1995 București