În bătăile ceasurilor articulate de pulsul meu solar
încarc muzică pe un canal neuronal dedicat:
mă las scăldat de flash-urile de energie pură,
îmi concentrez ochii asupra fotografiei tale
și văd,
o, văd,
pe chipul tău cum trece întâi o emoție ușoară,
apoi desfătarea fără de margini a absolutului.
E un singur pas de făcut:
peste golul din noi, firișoare de lumină, elicoidale,
rotindu-se ușor, plutind, înfigându-se crud,
dizolvate de sânge, ah, sângele tău acid,
urc pe artere, sunt oxigen, sunt apă, sunt lună,
sunt doi sori pereche, învârtejiți simetric într-o nebuloasă
de răsărituri și asfințituri,
de umbre și penumbre, devorându-se reciproc.
Da.
Cuvintele mele sunt digitale, la fel ca și zâmbetul,
mi-ai spus cândva: „Lângă tine am impresia că sunt
o ființă necunoscută, un mister.
Mă faci să mă simt încărcată magnetic,
receptivă și receptoare de semnificații pure,
cărora nu le dau nume, nu vreau să le dau nume,
sunt micul meu secret, acum și al tău,
asta numai când ești lângă mine și îți tastezi parolele,
și îți simt pulsul, reverberat,
în mii de secvențe aleatoare.”
Dacă te-aș fi prins de mână ne-am fi electrocutat amândoi,
am intercalat unda mea alfa, remixându-ți cântecele preferate,
acum, abia acum, îți trimit ce am obținut,
e și asta o formă de a plânge, când rămâi încremenit,
incapabil de a mai spune cuvintele digitalizate, cuvintele criptate,
am fost fericit, îți dau
codul sursă, sursa de cord.
OPEN

/19.05.2003/