De ce atâtea lacrimi se scurg pentru o iubire?
Pierdută în umbra timpului, a sufletului armonie,
Ce veșnic tot veghează lumina tremurătoare
A unei candele ce plânge o iubire trecătoare!
În negura nopții, mii de stelele, scântei fragede
Când toate a tale vise, se scurg în tăcere!
Sărutul tandru de odată, ce lacrima ți-o învie
Acum e șters... și pare doar o amăgire!
Căci tu credeai de mult într-o potrivnică iubire
Și ea părea al tău gând ce-ți dădea nemurire!
Doar tu mai sperai în ale tale triste clipe
La o îmbrățișare plină de dragoste și trăire.
Dar acum privești înapoi, călătorind un veac
Veghind la capul ei, ce doarme aplecat!
Și totul îți pare acum fără un rost anume
Degeaba mai iubești întruna al ei nume!
Căci ea nu va pricepe niciodată, al tău gând
Ce veșnic înspre ea te cheamă îngânând
Mereu aceleași versuri, mereu același farmec
Plângând în eternitate mereu același cântec!
Căci ea-i nepăsătoare acum la lacrimile tale
Iubirea ce i-o porți nu are nici o valoare!
În mâinile ei al tău suflet, e o ofilită floare
Ce o aruncă înlături, fără să-i pese că ea moare!
Dragostea ta ce-a înflorit frumos în ale ei petale
Acum e doar praful ce-a stat în a ei cale!
Căci peste tine trece și merge mai departe
În spate nu se uită, la floarea ta ce moare!

25 iunie 2003