Îmi zvâcnește noaptea în aripa
Dreaptă a sufletului
Când te văd cum izvorăști gângăvind
Dintre oamenii marilor bulevarde



Te aștept emoționat într-un colț de iluzie
Cu somnoroase mâini deschise
Printre mucenicii plictiselii și apostolii banalului
Ce își scobesc în nas melancolia



Te legeni ca o gondolă vișinie prin orașul
Pîrguit de reclame luminoase
Nerăbdătoare să îți reazimi ploaia firbinte
Pe o pernă de trandafiri



Ceas cu priveliște tăcută a soarelui rece.
Solemne sunt claxoanele mașinilor.
Iar în buzunar încep să mă ardă
Cele două bilete de intrare în filmul nostru.