Chiar acolo, în față,
din banchetă se scurgeau lacrimi
pereții atârnau de tavan
subțiri și obosiți gâtuiți,
vântul se juca printre ei,
era ora legănatului...
pe măsuță reviste mucegăite
se deschideau cu modestie
iar în mișcarea de pendul a pereților
perdelele se lipeau disperate de ferestre
peisajul nu mai spiona interiorul
podeaua tânjea după umbre și pantofi,
odăița sumbră aștepta
cu o bunăvoință acră și profesională...