Cand mi-am scufundat piciorul pentru prima data
in matasea moale a trenului de aterizare,
ingreunat pana la respiratie
de existentza simultana a miliarde de viermi
nascatori,
mancatori de frunza,
in buzunar cu doua seminte de maslin si
un pumn de arahide decojite in caz ca mi-e foame,
strangandu-mi vorbele pe langa mine
sa nu le scap in mocirla,
si cu capul adapostit de ploaia verzuie,
am stiut,
atunci am stiut
ca nu voi mai putea scapa nicodata de puterea
cuvantului.

La intoarcerea mea acasa,
mi-au scufundat piciorul in apa calduta,
asa orice ruptura va iesi la suprafata cu gura cascata
de fericire sa ma revada,
mi-am atarnat mainile de buzunare si am stiut
ca atata timp
cat semintele de masline nu vor prinde radacini
sub pielea mea desfacuta,
si nu vor rodi fructe argintii cu gust de sare,
eu
nu voi putea scapa de puterea
cuvantului.

Si-acum aceeasi camera imi lumineaza privirile rapuse,
semnele tale peste tot,
masca aurie agatata de conul de pin cules din padurile fiintei,
cea care semana cu zdrobirea norilor de fereastra,
aducand a praf si a zgomot de ploaie,
penetrandu-mi creierul
precum acele incandescente in trupurile vrabiilor,
atunci am stiut,
ca nu exista cuvant mai presus decat
trupul meu.