cam asa petrec toamna.
cazuta in bratele realitatii,
respir
tacerea odaii noastre,
singuratatea odaii mele.
amintiri cu aripi intoarse
izbesc nervos
dusumeaua rece a odaii noastre,
dusumeaua de plumb a odaii mele.
in albul pur al odaii noastre,
in singeriul odaii mele,
cu manusi de ceata,
cu miros de roua,
o dimineata deseneaza
cu maini plapande,
cu maini firave
ruinele templului nostru,
ruinele odaii mele.
si privesc
cum se inchid
in globuri de cristal,
in globuri transparente
diminetile de iubire ale odaii noastre,
noptile de speranta ale odaii mele.
si ascult
caderea clipei mute
in tacerea odaii noastre
in singuratatea odaii mele.
si astept
cazute pe aripile visarii
un amurg revarsat
peste ramasitele iubirii mele.