Din când în când


Din când în când ne ducem-
Din când în când venim…
Vărsăm venin adesea,
Dar mult mai rar iubim.

Mi-e-atât de dor de tine
Că-n urmă-ți încă plâng,
Că nu mai am cuvinte,
Că nu mai am alt gând…

Iubita mea, te afli
Încă pe-acest pământ?
În cerul prea înalt ești,
Pierdută în adânc?

Da, cine știe, poate
Că nu ne-a fost sortit
Să fim aceeași ființă,
Să generăm un mit,

Ci fiecare-și are
În drumu-i, mitul său,
Acoperind , cu timpul,
Tot ce e, bun sau rău.