Râzi printre fumuri.
Sunt deschise prin salon mințile noastre
ca niște drumuri,
denivelate,
mult mai înalte.
Plutim inepți,
tăcem,
câteodată deștepți,
leșinați,
vârtej,
un virus mental.

Uite! un fluture îți iese din gură,
violet.

Mâinile mele te mângâie singure,
mă mir,
cânți ca un clarinet.

Mirări din mirări din mirări,
mâine uitate,
în cărări pe cărări.

Să nu mai umbli goală!
Vecinii din ceață
își turtesc ochii de geamuri,
li se zbat muțește buzele
ca niște ramuri;
trilul din frunza ce ne vorbește în limbi,
nu este o boală.

Þi-au crescut două portative pe coaste,
al naibii-de-albastre!
...și lumânarea asta stă să se stingă
ca o mugură surprinsă
de o iarnă ce cască
într-un început de ninsoare neninsă.

Nu ne este frig,
tu ești goală,
mi te ghemui pe coapsă
ca o liniște ce tinde să moară,
iar vecinii,
treji încă,
stau pe scara de aer,
afară.

Pan
16.12.2004