lasă-mă să îți pășesc
vreo două mângâieri pe tâmple
cu tălpile gândului meu mut,
desculțe tălpi,
un anume fel de dragoste
în istoria lumii găsit mereu cal
încopitat în Lună
doar după, în vremea de apoi...

un copil mi s-a confesat aducând drept vinovăție
cioburi dintr-un vas pământesc
împachetate în schije de lacrimi;
cât de nedreaptă e azi venirea mamei...

mă recunoști cuminte
îngropat în cuvintele tale?