Ea, e o sfanta,
E potcoava unui inorog bolnav de iubire,
Canta, scantei albastre,
Tace, tropote, dezastre;
Si-apoi plange o noapte, sa inece Luna,
Adoarme, pe valul mort al marii sa-i aline spuma.
Cand se trezeste, trece pe la mine-n vis,
Si-mi face somnul din iad, in flacari paradis.
Pentru ca ea e o sfanta...

Eu, sunt un punct,
Sunt punctul dintr-un semn de intrebare,
Cant, intrebari albastre,
Tac, raspunsuri, dezastre;
Si-apoi plang o zi, sa-l inec pe Soare,
Adorm pe curcubeul palid sa-i ucid a sa culoare,
Cand ma trezesc, ma sperii in vis la ea si cad,
Si-i fac somnul din paradis, in ceata iad.
Pentru ca sunt, ceva mai putin de nimic...