Știi, îmi amintesc
Uneori de tine…
Aveai parfumul tău
De trandafiri
Și îmi spuneai
“je t’aime”
Cu glasul blând
Și arzător
De trandafiri…

Și iarna când
Nu aveam trandafiri
Nu ne vedeam
Decât „un jour”
Pe lună, și atunci
Doar când simțeai
Mirosul lor

Și când viorile
De toamnă
Þi-au adus în
Sfârșit și ție
Melancolia…
Tu te-ai gândit
Ce bine ar fi să mori…

Și în franceză
Îmi vorbeai…
Iar eu nu-nțelegeam
O boabă
„avec mes mains”
Te atingeam
Și totul căpăta
Un sens …

Când ai decis
În iarna aceea
Că fără trandafiri
Mai bine mori
Eu te-am rugat
Să nu faci asta
„Mai stai că…
Îți aduc eu trandafiri”
Dar nu ai vrut
Căci eu credeam pe-atunci
Că trandafirii-s
Numai niște flori

Și azi am plâns
Gândindu-mă din nou
La tine și la
Trandafirii tăi
Am învățat franceza toată
Și zi de zi ascult Dassin:
„Et si tu n’existai pas
Dis moi pourquoi j’existerai?”

Și mâine dacă
O să mai plâng
Din nou
Am să învăț
Franceza toată
Și o să ascult
Iar Joe Dassin
Și o să scriu
Poate
Vreodată
Romanța omului
cu trandafiri