La început n-a fost cuvântul...
n-avea rod

în cochilia zilelor
se răsuceau
tăceri singulare

era doar omul.









Floarea care zâmbește

o ploaie
de zâmbet
și omul a rodit:
s-a înflorit femeie

de atunci
n-a mai fost nimeni singur






Nașterea culorilor

se dezmorțea pământul

culorile câștigau
dreptul la viață
în firave nuanțe
de sub ghețuri:
tandrețea prinde contur
de fragilitate















Somnul de sub ghețuri

sub pleoapa iernii
ce sta să doarmă
un cântec de leagăn
topește lumina
de sub zapadă:
irisul femeii












Din pământ, zori de omenire

creșteți și vă înmulțiți:
visele
verdele
lumina

câtă gingășie
in tenacitatea Ei







Cuibul florilor

un rod mărunt
pe fiecare ramură

Ea poate crește
cuiburi de flori
în palme








Aripi ale zborului de floare

alb obraz
întors spre cer:
petalele ei

cu zâmbet a rodit bărbatul
și l-a întinerit în copii

din culcușul pământ
femeia crește aripi






Tulpina cea subțire

se spune
că nuferii nu cresc
în lacuri limpezi:
greul pământului
din ape
i-a ridicat trupul
ușor, firav
pe-o tulpină dreaptă






A mai trecut o vara...

și când setea omului
nu se ostoia
cu rouă
femeia a plâns
întâia lacrimă
în palme








Floarea nopții

și-n toate nopțile
ne zâmbește cu vise

așterne cu grijă
ziua de mâine
răsfirată
pe-o singură pernă:
iubirea







Þesătoarea de gânduri

un gând pe față
altul pe dos
împletește teama
cu nesiguranța lumii
mă-iubește - nu-mă-iubește

o singură floare
are atâtea petale să cadă
și totuși să spere







Florile de cactus

pe-un spin
de viață
au înmugurit flori

ce culoare rară:
un vis al femeii
s-a împlinit







Floarea care petrece timpul

presărate-n tâmple
fire albe
petrec amintiri:
o Mamă își poartă
pe umeri păr despletit
de apa timpului







Floarea înțelepciunii

la colțul ochilor
i-a crescut un rid :
al speranței

știe că-l va stropi
c-o lacrimă
și că va crește








Cântecul florilor

și-n ochii lui
Ea se va oglindi
ca într-o apă limpede

ecoul lumii
întors pe sub gene:
Soția omului
înflorește un cantec








Zborul zidurilor

zidurile singurătății
se vor dărâma
Ea crește aripi
și le ridică
pana la cer

gingașă floare,
puternică floare







Cântec de trestie

sunete simple
liniștesc

mlădioasă
trestie de hârtie
ce note calde
te frâng
dar nu te rup
din cântec








Martie - luna zborului de floare

Acest colaj de imagini și poezie este
un gând oferit
mamei,
surorii,
colegei:

Florii de lângă noi