are prieteni nevăzuți pe care-i îmbracă în trăirile lui udă cu stropitoarea florile de pe covor câteodată îi iese un porumbel din gură altădată aruncă în spate pieptănul său de argint și-ntre lume și el se interpune o pădure un lac sau un munte umblă tot timpul cu o cutiuță de pe care a sărit vopseaua doarme cu ea vorbește cu ea dansează împreună cu ea zice că a închis întrânsa amănuntele unui destin cât se poate de tragic și că nu mai găsește cheița între timp am sa-i pun de un ceai