de ce n-aș număra păsările să
calculez media sufletelor care
zboară împrăștiat?

rădăcini de nori crapă sub gerul
râmelor care găuresc cerul până
la ultima stea

lepăd, ca în povești, peste umăr:
peria, care se face pădure de vise
putrezite copii

oglinda, sub care lucesc mările
peste ape sinele plutește vălurit
din țărm în țărm

ochii, să nu mai aflu în veci
punctul fără de care va muri
căutarea

lângă mine îngeri postmoderniști:
aripile suprarealiste zboară ca dracu
și mai ales deloc

na-vă o gură de sânge, limbuților,
hainele cele noi ale împăratului
v-au strâns de gât!

mă spânzur de cuvinte…