Un boț de lut, Doamne,
zadarnică încercare de asemănare,
spic de grâu în palmele bătătorite ale vântului,
sămânță de cer prea-murdărită de furtuni,
noroi pe-un ciob de oglindă fără de soare,
copil rătăcit scuipându-și părinții,
zbor într-o colivie făcută din piele,
mugur renunțând la copacul-rădăcină,
de toate în toți și pentru toți
ni Te-ai făcut, iar eu sunt de toate
fără Tine.

Pământul mușcă din cer, înroșindu-l,
potopul e-n mine, doar liniște în grădină,
lacrimile-mi fac coadă la spovedanie,
încerc să mai dau un strat la o parte,
nu balena-i de vină, în mine-am să continui cioplirea,
nu sunt în stare nici măcar să țin ochii deschiși,
să nu mai îmi pun cenușă pe cap
și să strig că e post.

Doamne,
mai bea o dată paharul
și pentru mine, copilul Tău,
nu mă lăsa să nu îl beau singur,
primește-mi jertfa de Tine,
mă întorc din țări unde
am petrecut cu porcii,
chiar de mi-ai spus
să nu le mai arunc
mărgăritare,
dă-mi iar inelul și haina,
la nuntă alături de Tine m-așează
ca-n dansul cu moartea să pot să zâmbesc
și, discret, peste umăr, spre Tine-arătând,
în ritm de biruință să Þi-o cedez,
s-o mai acoperi o dată
de Înviere.