Fir de soare se îneacă-n
Liniștea rațiunii pure.
Veștejit, un cântec 'cearcă
Ce-i în inimă să fure.

Plânge cerul ca-nainte
Și ca după un război.Eu,
Cu gândurile sparte,
Nu mai știu de sunt al meu.

Ochii ies ca să mănânce
Firele lumii de aur,
Oglindirile-mi țesute
Topesc ghețile lui faur.

Este noapte, dar lumina-i
Mai curată decât ziua,
Căci descopăr că iubirea-i
Și cu moartea și cu firea.