Ființă spartană cu privirea mândră
mi-au spus despre tine că ești blândă,
ești blândă în suflet și aspră-n priviri
și mie îmi pare că da, eu te știu.

Þi-am văzut gesturile ce-mi păreau valuri
și mi-am dorit să fii mare fără de maluri,
te-am iubit când aveai răbdare de îngeri
și mi te-am închipuit vânt, într-o vale a plângerii.

Te-am urmărit cu privirea-mi pământească
căutându-ți defecte, încercând la tine
să-ntâlnesc o slăbiciune omenească,
să mă mai pot oglindi în tine.

Îmbrăcată-n doliul rezervat nemuririi,
te-am regăsit mai fragilă decât fragilitatea însăși
și te-am cioplit în stâncă de lacrimi
și te-am înălțat pe pedestalul durerii.