petreceai în mijlocul cărților
în tuș amantul unic
cu o mască de catifea
mi-era teamă de tine
cochetă de provincie
îți potriveai ochii după dedal
ascundeai chipul lângă spirit
într-o legătură de inimă
cuvinte fulgerate
dar nu eram poet
iubeam o iluzie
întotdeauna femeie
o flacără ce știe lumina
într-un sân al muntelui
pe cealaltă parte cu flori sălbatice
pândeam
din profil într-o oglindă veche
să prind ecoul unei fraze
insulă necunoscută
departe de ironia icebergurilor
acele ferestre își descopereau
umerii până la renunțare
spectator la propria cădere
mă rostogoleam
peste mine la nesfârșit