telefoane, faxuri și contracte nesemnate de dor
sto pensando a te oriunde aș fi
Pausini are dreptate, nu mă pot minți singură
ca nu mă gândesc la tine, nu mă pot minți…
I’m surrender to your heart
nu mai suport să trăiesc în felul acesta
peste tot distanțe, distanțe dintre munte și câmpie
distanțe înalte, absurde și goale
uneori, noaptea le mai apropie pentru noi
dacă închid ochii văd muntele cum se teme de stânci
câmpia cum compune versuri albe.
într-o singura zi de post, spre seară
se puteau întâlni liniile comune, împreunate
nu a fost timp, distanțele
au eșuat în ziua de sâmbată dimineața de teamă
niciodată până atunci nu am urât depărtarea
și kilometrii parcurși de iubire
numai distanțele ne rămâneau singure pe buze
acum văd alte distanțe, între mare și cântec
aud valurile cum plâng întunericul din singuratatea nopților
cum marea fredonează pentru doi străini, distanțe
distanțe dintre munte și câmpie
locuri între prăpăstii pe unde am umblat fiecare
fără să ne ținem niciodată de mână
distanțe dintre mare și cântec
distanțe dintre două mici puncte
de unde ar putea începe într-o clipă universul.