orașul se umpluse deodată de străzi
ploua intermitent cu tramvaie
eu bântuiam din felinar in felinar căutându-te
tu te mulasei pe o noapte de un atât de albastru

și cât aș fi vrut
și cât aș fi vrut să nu te găsesc
să nu te găsesc

și nu te-am găsit

dimineața mă aștepta in papucii de casă
liniștea a închis ușa in urma mea
mi-a scuturat umbrele de pe umeri
mi-a așezat pe umerașe visele șifonate
cafeaua mi-a aburit în ceașcă
soarele mi-a răsărit în aceeași fereastră
până și inima bătea la fel de egal

doar oglinda
oglinda nu a știut să mă mintă
sub pleoape,
de un atât de albastru,
o încă tristețe