Adorm. Mai e doar geana să coboare.
Pândesc la colț de vis și amorțire.
Se-ntinde semnul pentru primenire
În spațiul meu de umbre și culoare.

Ce cred, ce simt în scurta mea rostire,
Cât mai înalț catargul,ce mă doare,
Ce mai trăiește-n mine și ce moare,
Acum învăț, topindu-mă-n uimire.

Cu ochi închiși zvâcnirile abile
Le recunosc și-n mine le-am înscris,
Oglinda unui drum cu albe file.

Așa cum sunt, așa mă las descris,
Căci cel ce-am fost în pragul unei zile
Mă voi cunoaște dintr-un singur vis.