căutam între două sfere un spațiu perfectibil roșului
reflexiv
avea contur de cloșcă aurie
timpul...
nimic neobișnuit pasăre cu pui
două perechi de aripi și o singură inimă
cu palpitul pe stînga
succesiv
distanțele se comprimau pînă la implozie
iar îmbrățișarea era
realitatea noastră cea de toate zilele
ne striga uneori după numele mic
nebunul satului
traversam întotdeauna dupa reguli de circulație proprii
aleatoriu ne opream preț de un șotron
întotdeauna învingător
cucul din lemn de salcîm
alteori pictam umbre
cu teamă prima dată
ezitam
unde începeai tu și unde mă sfîrșeam eu
captivi într-un arc de cerc
pîndeam sezonul ploilor cu ochii închiși
gata să ne autodevorăm din mers
într-un fel de sinteză a sentimentelor contradictorii
contraindicat
restul lumii