voi sparge vioara voi rupe arcușul
voi sparge
ușa ferestrele și tabla afonă
mi-e dor să simt să gust miros de beladonă
și să aud în ceruri cum scârție fântâna

ușor delir care precede somnul
se prinde-n jocul meu de-a regele de aer
cu dârele de ploaie cuminte mă încaier
cu dușmănie surdă ca doi copii străini

taci ticăloasă apă a vieții și a morții
acordurile tale n-au vlagă nici renume
zadarnic mă băltești și mă îneci în spume
pribeagă flașnetă ridicolă și spartă

voi sparge sparg azi totul și îngerii
de sticlă
s-aud fântana în grădină cum strigă
“înger îngerașul meu” eu sunt tu
și tu ești eu

pe pietrele de calcar ale aleii goale
se-ntind toți trandafirii sleindu-și diafanul
eu gol în ploaie stau și cânt precum spartanul
ce singur inamicii i-a-mpiedicat să treacă

nu n-o să treceți astăzi prin inima luminii
astăzi se sparge tot mă sparg
chiar și pe mine
doar luna tremurândă se-adapă ca un câine
cu limba ei turbată din ape de mormânt

slavă sufletelor de fântână!