cînd am început această călătorie
nu mi-ați spus că vom deveni
un fel de familie
am atins împreună crupele cailor
și duși am fost
n-am mai avut nici cetate
nici timp de întors
ci doar un cîntec despre zidurile mîncătoare de drumuri
despre disprețul caselor de lut
am renunțat la tablouri
în schimbul acestor tatuaje pe retină
săpate în valurile verzi ale mării
oamenii i-am înlocuit cu mogîldețe de paie și lut
umezi în dreptul inimii și fără ochi
iar cînd ne-a fost foame am cotrobăit prin podul lui Dumnezeu
după apă de băut și pîine nedospită
mirosind a izmă sălbatică și isop
n-am știut și nu mi-ați spus că voi iubi
liniștea aceasta așezată ca o platoșă peste toracele meu abrupt
peste crestăturile răbojului inimii
deși vom cotropi năpraznic
în cavalcada cuvintelor de argiint
visurile ascunse ale unei omeniri nenăscute încă