un ochi întors pe dos mă dezvăluia mie cîntătoare
portativ în pliante și solfegii
de unică folosință
mi se mai spunea femeie dar eu știam
eram doar o altă întîmplare aluzivă
născută fără doar și poate
duminica trebuia doar să cred
și chiar învățam
să pliez rădăcini amare cu zîmbetul
pe buze
între timp deschideam creșe
de utopii
lipsea un profesor
să predea concesii de logică
înspre binele lor


riscam o planare tot mai albastră
aproape de fața nevăzută a ploilor

drumul ne așternea mereu
la picioare