In interiorul templului fiecare grindă avea un sens
Viața monotonă ce nu cunoaste.
Bucuria, tristețea, iubirea, singurătatea,
Binele, răul nu exista
Cuțitul care taie își face drum prin zid
(Dar cel tocit nu poate sa strabată)
Ajuns afară gaura din zid se inchide
Intoarcerea-i oprită de zece porți închise
Existenta îl ascute, se ascute singur
Alături de el alte cuțite vor să intre
Ele se ascut până vor putea tăia prin porți
Dar inevitabil și insuficient, ele se ascut până dispar

După ce dispar cuțitele, cele doua mâini până atunci ferme
Se deschid
Cuțitul cel tocit se catară, iese și dispare,
Singura dovadă a existentei lor trecute fiind
Mâinile moarte