Trăită de două ori
pe două rânduri
pe două cărări
una pe față,
alta pe dos
una pe muchie, alta pe os
una pe sticlă, alta în piatră
una în flori, alta pe vatră
una respiră, alta mă iartă
una sunt eu, alta… cealaltă

cineva se ascunde de mine
cineva mă ascund
între palmele lui
cineva a fugit, de mult
dintre noi
cineva te caută, încă
risipit
răstignit
între costele propriei colivii
te caută cântând
cineva a murit
în tine
cu tine în suflet
cineva a răsărit flori
pe urmele tale
tăcânde

trasă la mal
tristețea
ca două rânduri
între două ramuri
care-și fac cuib
uitând anotimpuri
una în privirile celeilalte

cu două vâsle pe care au crescut
flori, buruieni în formă de aripi
pieptul luntrei tale
surâde luntrei mele la piept
și umărul tău de lemn
mă-nchide, mă strânge plângând
cu toate apele eu.

înclinată ție
umilită iubirii tale
în genunchi

am să intru în iarbă până la gât
să mă poți iubi toată
de la capăt


mergeam pe același drum
care nu a fost niciodată al meu
al nostru
care nu a fost
niciodată între noi
pe patul tăcerilor noastre
despicate în două

în iarba durerii
cu mugur de ploaie
cu apa sărată
de vină
iar
toată eu
sunt iar
tu