pe geamuri curge apa desenând
de întuneric hărți de dor de spaime
își țese iarbra rădăcini de amintire
natură moartă putrezită-n rame

și mă preling încălecat pe dâre
cu trupul gol cu nechezarea grea
pe fiecare zid plânge-o mireasă
iar mirii scot găleți de apă rea

auzi cum gâlgâie cireșul viermănos
îl gâdilă tranșeele adânc săpate-n carne
un ochi îi cântă unul e-măpăienjenit
pe limba lui un greier putred doarme

plouă mițos ca-n facerile lumii
și stropii stau și stau și putrezesc în aer
eu nu am apă ca să curg – turbez
de ciudă cu mirenii mă încaier

sparg geamurile cu un râs ciudat
artezian erup prin coajă viermii
i-astupă tencuiala zidurilor reci
le fac o cruce din cireșul vremii

și numai cântecul închide viitura
spun norii basme deșirându-și firul
îmi curge pielea carnea inima cu tot
peste pervaz mă leapădă delirul

mușcata mea cu dinții hăcuită
și spânzurată-n ciuture de ploaie
atâția viermi îți devorează noaptea
și uite chiar cireșul se-ncovoaie