uneori îmi vopsesc umerii
în culorile neputinței
ca un drapel
așezat
pe crucea ruginită
a unui mormînt de tată
alteori sap cu dinții tranșee
pentru următorul război
și gropile morților
vinovați de pătrunderi
în spațiul rînduit
de genetica nestatorniciei mele
astăzi însă privesc impasibil
tenacitatea jupuitorilor de copaci
se cațără pe carotida soarelui
îmi fac semne cu mîna
apoi cad în cap
devin acea parte a istoriei
care mănîncă semințe fără să se mai poată opri
în rest
mai nimic