Copacule cu vredele-ți din trup
Ridică-ți aripi sau fugi cât vezi cu ochii
Din calea hoților de verde, ce rup
Cu topoare din lemnul tău cel sacru

De nu, prefă-ți ramurile uscate
Și trupul schimbă-l în leșie
Altfel mâinile lor cele spurcate
Te vor face bucată de hârtie

Vouă celor ce n-aveți pic de milă
Ce-n mâini scuipați cu silă
S-aveți sfârșit de pomină ca ei
Să stiți ce înseamnă moarte, când viața altuia o iei

Dar vedeți, blestemele-mi o mie
Va duc la groapă, în sicrie
Odihnindu-vă cu amicul ce-l taiarăți
Din codrul veșnic tânăr de alte dăți

Ochii vostri împăienjeniți uitară
Să vadă…Lemnu-i bun la toate!
Al vostru gând la bogăție vrea să sară
Cu mâinile voastre cele spurcate

Când un copac ia drumul spre oraș
Plămânii mi se înnabusa cu fum
Văzduhul lăcrimează ca un copilaș
Rămas pustiu în colț de drum

Imaginați-va vreodată-n viitor
Pământul sterp răcnește unde a fost pădure
E cald și totuși nu vezi picior de călător
Ce caută dulceața negrei mure

Ș-acum, în fine, un gând mai bun vă spun
Nu ruinați cu taișul ordinea mamei natură
Și ultimul copac cazut o să-l ridic
Respectați a codrilor cultură!