Ochii scăldati în izvoarele tulburi
Sperante si suspine s-au contopit în ele
Implori vântul si soarele să descătuseze
Poarta ferecată si zăvoarele inimii tale
Si odată cu ea să se deschidă si să iasă
Întunericul apăsător.
Ce dor nespus mi s-a prelins
Prin vene sufletului, ca un picur de untdelemn
Hrănitor ceasurilor stricate si inimii
Pierdute in valuri de sticlă abrazivă si prea
Opacă, să ridice pană la culmile
Unde esti intemnitată,
Chemările mele înnăbusite.

Ca Muntele Olimp nestrămutat din norii
Presărati cu pete suave si
Luciu cameleonesc
Pe crestetul înalt în semetia sa,
Lumina-n frăgezimea primului ghiocel
Te-a eliberat din piatra adânc mâncată
De moliile si viermii ce se nasc
Din vuiet si necaz contopit
Cu propria-ti frământare.