în vremea aceea îngerul cu aripi de sticlă era obosit
principiul deschiderii e valabil în orice dimensiune
îmi explicai profesoral într-o seară fără cuvinte
nu mai locuiesc în camera mea de mulți ani
azi respir acolo unde s-a abolit nevoia de sunet
nu vorbesc nici o limbă străină cunoscută
îmi folosesc mâinile cu ele aproximez Forme
le îmbrățișez extrem că să le învăț relieful
din ochii mei sângerează un zâmbet
cel puțin o dată pe zi

ghearele sfâșâie carnea
respirăm unul din altul
tu uiți eu plâng.