***

Vin să te iau și carnea ta grasă sfârâie în foc, pământul plin de rădăcini putrede îți curge chiar ție din burtă, din ochi, de sub unghii,
pământul mineral, pământul de sub unghii.

Vin să te iau și n-am de ce să las urme, doar mirosul tău de animal persistă și mă excită.
Tu ești ureea ce transformă și pământul în carne. Pentru că era prea multă liniște și pentru că din trupul acela schimonosit nu mai curgea nici un fel de lichid – am scos tija de cupru din șira spinării –

***

Aici locuim cu toții, e liniște și miroase a uleiuri volatile
pretutindeni.
Spatele îmi plesnește de durere din cauza unei efemeride înfuriate.
Polii de piatră se distanțează, eu nu pot să stau în mijloc, între ei, mă reped spre cel mai apropiat ca să strivesc nisipul cu degetele; eu sunt cel care trebuie să aibă grijă să nu se piardă nimic.

Aici locuim, în spate cineva chicotește în surdină, se împiedică de scaunul din mijlocul camerei și înjură printre dinți.
Aici locuiește și el,dar niciodată nu s-a întâmplat să ne întâlnim.
Acesta e locul său.
Aici chicotește în surdină,
Aici se împiedică de jucăriile împrăștiate pe jos.

Dar de dormit nu doarme niciodată acasă.
Când pleacă ia o pernă și se asigură că are o lingură de aluminiu în buzunarul hainei.
Cât timp el lipsește oricine poate intra,
oricine poate să mă fotografieze sau să-mi ia interviuri!