Dă-le incolo de muze,
muzeini,
muzici,
muzee...
Esti ultimul parfum
de orhidee
bărbat nebun,
de ruginită cheie
ce nu poti descuia
poarta zidită
de ea
cea mai impertinentă
aiurită
pe care ai mancat-o la desert
aseară
uitand că, de nu esti atent
scriind acele nerozii fără de sens,
iti va fi setea
altfel de hotar
in ochiul drept
un fel de lăcrimar...

Deci, cum spuneam,
pe atunci, pe cand eram
confuză
muză
in mana ta scriind
albastră frunză -
mai dă-le incolo
muze,
muzeini,
muzee...
Nu m-ai mancat
amarnic de atee
m-am strecurat
stingheră din odaie,
lăsandu-mă
hoinară
in rece ploaie...
Da' m-am intors
cuminte
iti stau pe umăr
ca-n gandurile tale
să mă innumăr..


ideii trăsnite in prag e ploaie...