De la vest, umflat de iarbă, vine crivățul cu ochii
Stinși de vodcă și-o țigară pusă-n gură șui,
Să dea iama în culoarea vie-a zecilor de rochii
Vaporoase și poleiul cheamă la cucui.

Pe fereastră se întinde o livadă ninsă, potul
S-a-ntărit spre primăvară ca un trunchi de prun,
Zeul meu își liniștește cu-o urare veche cotul
Și-mi pocnește-n minte albul iernii de nebun.

Nici un tren, doar călătorii unui gând cu fălci căzute,
Gara-i umedă, pustie, toamnă fără nori,
Spilcuiți ca niște ciocli, nași bătrâni cu mână iute
Vin să mi se bage-n suflet, banii sau cobori.

Mai curând ca răsăritul, ploaia și-a-ngropat vâltoarea
Libertății ca o cioară, ciocul - pușcă Bren,
Într-un câmp chilug, departe, se aude ursitoarea
Cum spre tine nu mai pleacă nici un jaf de tren.