Unde să mai fug, că, uite, a venit, bate la poartă
Cu tot vântul primăverii descărnate, nu e sol,
N-are meseriași cu vorba, n-are flamuri albe, poartă
Ochelari de contrabandă și-are mutră de sobol.

Ce zăgaz să-ncerc, ce ziduri de nisip, că vine-ntruna
Ca schimbarea verii-n viață și-a gutuii în peltea,
Ciclu de durat mișcarea și muțenia, arvuna
Dată-n târgul scurt de vineri pentru mânzul fără stea.

Cine să-i dea cep la vene, cine să-i adoarmă voia,
Chiar moș ene umblă-n gașca de neferi, arenda-n ploi
Sângerii o ia, în lacrimi care curg de când cu Troia
Și cu Styxul, are haina-n mii de cute, fără croi.

Cum să-i ceri răgaz că-i hâdă nerăbdarea frunții `nalte,
Sunt tociți genunchii, urme de-njugat are pe gât,
Cât va fi-ndurat să iasă dintre lilieci, să-și salte
Și s-o bage-n toate, spaima, cu toporul strâmb vârât

În oblâncul șeii; putred, armăsarul andaluz
Ar gusta și el un prapor de armean și-ar bea harbuz.