Un soldat tinîndu-se cu mîinile
de marginea unui nor...
De bocancii lui, cu mîinile înclestate
se tine alt soldat. De bocancii lui
altul, apoi altul, apoi altul si altul,
si-asa pîna-n miezul pamîntului.

Eu ma las s-alunec pe sirul lor
ca pe-o frînghie,
si-alunecînd, cataramele
centurilor lor, îmi zgîrie fata.

Si-alunecînd, îmi zgîrie pieptul
si-alunecînd, alunecînd, îmi sfîsîie
fîsii de carne,
si-alunecînd, alunecînd ramîne din mine
numai scheletul.

Cînd în sfîrsit ajung, ma-ntind cu tîmpla
pe o piatra.
În timp ce dorm, fîsiile smulse
se-ntorc de sus si ma-nvelesc.
M-ajunge din urma si sîngele pierdut,
si durerea.

Deschid ochii, ma uit.
Coloana de soldati, nu se mai vede.
Probabil ca vîntul a-mpins-o
cu nor cu tot, în alta parte.