frunzele i se îngrămădeau toate
la margini de iriși,
toamna lor îi picura nebună,
atât de nebună
pe gene,
pe umeri,
pe tălpi
și o lăsa...

o lăsa încet și cald
să i se plimbe între inimă și suflet,
să-și deschidă acolo aleile pustii de octombrie

și mirosea a ceață
"hai sa murim suflete"
și mirosea a cola
"hai bea cu mine în seara asta"
"hai să nu mai vorbim, suflete"
"îngroapă-mi genunchii în frunze"

"...să mă trezești mâine"