Din și către o lume amară
Apele se-ntorc de la vale și-n vară
Își varsă visele cu solzi dezgoliți
Din aripi de lut și din lacrimi clădiți
Iar pe cer norii parcă-ntorc din trecut
Sărutul umil, cu sare și mut
Când pe nisipul albastru, sau alb, visam amândoi
Și-atunci parcă soarele răsărea dintre noi
Atatia ani au murit și-au trecut
De ce nu i-ai oprit, n-ai putut?
Ori, oare, poate, n-ai vrut…

Tu dormi încă, te veghez și îmi spun
Că nu mă joc cu un suflet nebun
Ci cu vise si vieți, zeci, poate sute,
Toate ce vin și toate avute
Într-o singură zi petrecută cu tine
Când mor și învii din zecime-n zecime,
Din clipa ce vine și sfâșie tot:
Atâta pot fi! Mai mult nu mai pot.

M.