fiul
lumii polare mă știu de copil
miros a jivină cu blana
prea albă
ochii-mii de culori ale gheții
poartă câinii tăcerii
în salbă

în lumea vânturilor de cremene
înălțimi
au numai banchizele agile
colți lunecoși sfâșie coapsa
nopților nesfârșite
aproape senile

uneori
mi-e dor de glasul de om
mă topesc
ocean și tac sub vapoare
fiecare val e o floare-soție
care-mi tace supus
la picioare