... teiubesc teiubesc teiubesc...
urlă un tonomat răgușit ca o voce vulgară de prostituată bătrână
cunoscută rând pe rând de toți bărbații orașului, de fiii lor și de fiii fiilor lor
cu mâini transformate în zaț de cafea pianistul mimează
o polcă sau poate un vals ca un orgasm cu efect întârziat și recul
în tot vacarmul ăsta infernal și grotesc tu dansezi
cu mâna pe șoldul meu descărnat și buze lipite de tăcerea de ieri
am amețit și piciorul de fluier nu mă mai ține ca-n tinerețile noastre
când nu ne iubeam de ochii lumii și gura vecinilor noștri poeți
degetele tale pătrund mai adânc în osul meu răvășit de speranțe
și spuma lui rozată îți cuprinde încheietura ca un talaz
tac încrâncenată cu palme zdrobindu-ți mătăniile costale
și ascultăm cu aceeași ureche ciulită-n zadar
amestecul umed de sunete stoarse de vlagă
între noi plouă mai rău ca-n sâmbetele impare
mă gandesc să-nființăm o colonie-penitenciar cu lăutari doar pentru doi
să ne-ascundem acolo de iubire și alte sentimente
imorale, imateriale și impermise și să traim fericiți până la adânci bătrânețe
afară tonomatul va cânta până la scurt-circuitul final
pianistul va fi împușcat noaptea pe șoseaua de centură
prostituata uitată se va călugări prea târziu pentru a mai spera la iertare
eu voi lăsa la ușă doar un bilet testament:
nimeni nu iubește pe nimeni
bântuiți toți de iubire
ca de un calareț fără cap
fără cal
fără călăreț.