mă aflu la un pas de asfințit
și e atât de cald aici
deschideți fereastra
să pot arunca cuvintele cu noduri
în statuia absentă pe lângă care zilnic trec
sunt muta care strivește tăcerea
între penița tocită și foaie
sunt atât de mută încât
într-o zi am recitat în librărie un gând
despre tăcerile care se mai tipăresc încă
(vânzătoarea își torsiona de teamă
un zâmbet cretin peste trupul unei tăceri)

e atât de cald
descheiați-mi cămașa
de astăzi nu mă voi mai împiedica
nici măcar în semnele așteptării
le-a ajuns și pe ele rutina din urmă
(așteptările mele au apucături de toamnă)
într-o zi am așteptat atât de mult
încât am avut impresia că migrează
anotimpurile de pe un umăr pe altul
( paradoxal umărul de pe care pleca primăvara
era înțesat de cuiburi vii)

e atât de cald
deschideți fereastra
descheiați-mi cămașa
sau mai bine
desfaceți cumva sufletul statuii
pe lângă care zilnic trec