agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3792 .



Pretext
poetry [ ]
Din "Cîntece de az-hazar, de harpă și de habar, de harap și de pahar"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Alexandru Vizitiu Dumasca ]

2004-11-26  | [This text should be read in romana]    | 



Pretext
Lui Lucian, întru Stelaru,
de la noi, Apis cetire
Aceste rînduri pe care le-am însemnat cu copita
Și le-am rostit cu cornul sting
(Cel drept mi-a rămas mut
Dintr-un turnir cu melcul)

… și se făcea că Esenin era bărbos
Pînă la patimă, pînă la os,
Pînă la cer, pînă la pămînt,
Cu pletele-n vînt,
Cu barba de iarbă, cu ochii de nalbă,
Duhnind a ceapă, a tutun, a piper,
A muieri frumoase, a mister,
A votcă,
A poezie,
A, iartă-mă, mamă,
A potcă,
Doar atît se mai vedea în tavernă,
Prin ochiul de hidră, prin gura de lernă,
Prin pîcla aceea de fum prin care
Pășea printer cioburi și colburi stelare
Un orb cu bățul ridicat
A amenințare…
Ay, ay, ay!

Din mălin în pelin, ehei,
Acest Srghei,
Legat c-un curmei,
Părea era însuși diavolul care încălzea sub aripi
(Mari ca de crocodil,
Doamne, din cornul lunii pînă la Nil)
Niște ouă de înger nebun
Plecat voluntar pe pămînt în surghiun,
Niște ouă de înger care vorbeau prin semne
Din rune, izvoare, din lemne;
Unul călcase mări și țări, altul stele și cărări,
Dimitrie și marinarul ciocnind coaja lumii
Din perete în perete,
Cu sticle goale și taburete,
Cu interjecții și epitete,
Pînă la cățelul pămîntului cu gust de ai,
Ay, ay, ay!

(Mă iertați ca fac o pauză, dar am de trimis o scrisoare:

“Dragă bădiță,
Floare movă, dumitriță,
Scumpul meu frate
Cu glas de frunză,
Frunză lehuză,
Ce mă chemi peste ape,
Află de mine

Că sînt pe-aproape,
Pîn’ la brîu prin noapte,
Călare pe Moarte,
Și încă mi-e bine…
Și încă mi-e bine…
Dragă bădiță,
Rigă Crypto,
Cu glas de frunză
Și fruntea de ceară
Stelară…

Eu… mă duc pe-o vale verde
Cu o mînă înflorită
Și pe umărul din stînga-mi
Cîntă mierla din cucută:
- Hei, vale cu florile,
Care-mi știi cărările,
Care mi-ai cucut cucuta,
Care mi-ai tăcut tăcuta,
Care mi-ai durut duruta,
Care mi-ai lăut lăuta
Cu apa din ocnița
Sărilor din lacrima
Unde-n mori cu ciocănele
Puneam vîntului caiele,

Vale, dintr-un scoc de moară,
Ce-mi faci ochiu’ să mă doară,
Ce-mi faci temnița vioară
Să mi-o pui la subsuoară,
M-ai suit în corcoduș
Ca să-mi faci din lanț arcuș,
Zăpăcindu-mă-n ulcele
Mi-ai tras steaua prin ghiulele
Și ghiuleaua printer stele,
Păcate, fetele mele…

Gata! Am pus-o la cutie)
Ay, ay, ay!

Șarpele Marao ieșea uriaș printr-un horn
Ca un fum, ca un praf, ca un freamăt licorn,
Lăsînd peste codri, peste semănături,
Sămînța cenușii din treizeci de guri…
Cînd coada-i ieșise de-un metru afară
Diavolul ridică aripile
Și, de pe podeaua nopții, dintr-o dată,
Dimitrie rostogolindu-se trecu în Marsyas,
Gol prin pădurile ude ale Arcadiei,
Cîntînd din flaute către cer
Către marea de amar…
Ay, ay, ay!

Oul era de cleștar,
Temnița era dată cu var
Afară înfloreau merii, Doamne, ce ninsoare!
Hai liberare!
Ay, ay, ay!
decembrie, anul acesta

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!