Divinul sâmbur de eternitate
Il simt crescând prin tainice fânețe
Când timpu-acel păgân, cu multe fețe
Se rătăcește pe cărări visate.

Și-n somnul blând, cu grai de tinerețe,
Sunt incă multe lumi ce-s neurmate
Dar lung printre uitări inveșmâtate
Și prea ades apuse-n bătrânețe.

Din plaiul veșniciei cerne clipa
O frământare dulce, imobilă,
Întemnițându-i vremii reci aripa.

Iar când prin veac, induplecat de milă,
N-oi profeți cu neghiobie pripa
Cu nemurirea prinde-voi idilă.