fechner a făcut mai de mult o analiză statistică
a formei, însă mopete spune că nu așa
se poate face urcușul laborios către acea stea
de singurătate în care el, oricum se va opri, că-

ci nu mai există de la un punct urmare.
(dar asta se-nvață în timp, și cu spaimă
se acceptă), mopete știe că el cu amare
sentimentalisme urcă spre zăpezile în moină

topite pe străzile în trepte în orașul vechi,
sub munte. mopete își simte în urechi
chemări constituite în formule abia

încercând, către el ispitirea în zăpezi și în ganguri.
însă mopete nu mai vrea nunațe, - cu o rea
schimă a buzelor trage zăvoare peste lăuntrice praguri.